Ajutaţi-mă să înţeleg!

2007
A fost anul în care am călcat pentru prima dată în Grădina Plăcerilor Interzise. E vorba de primul baiat din viaţa mea pe care nu am reuşit să îl înteleg nici după 3 ani. Acum vorbim...odată la o luna, prin intermediul yahoo! messenger, ca amici. Avea 20 de ani, era înalt, slăbuţ, tâmpit şi egocentrist.
S-a întâmplat să fim colegi de cameră pentru cateva luni. :) (I know what you think, you little perv:))
După vreo lună în care, eu, cel ce şi-a reprimat o viaţă întreagă orientarea, l-a adulat pe tâmpit, neîndrăznind mai mult, s-a întâmplat...
Am înotat goi în piscină, "visul lui de-o viaţă", tragând cu coada ochiului fiecare la erecţia celuilalt pe care, fie o mascam cu un colac, fie înotând pe burtă, fie stând la capete diferite ale piscinei; am făcut baie(separat) în cadă; şi am adormit urmărind un concert P!NK din Londra.
Vă întrebaţi poate dacă vorbeam despre faptul că am înotat gol în piscină când am spus că s-a întâmplat...
Îmi amintesc mâna lui care o atingea uşor pe a mea... şi nu visam:))
Îmi amintesc mâna lui care nu se mai sătura mangâindu-o pe a mea...
Continuând jocul, a trecut peste mână, pe care a dezmierdat-o destul, şi a continuat cu palma mea. Cred că mi-a citit de la trecut, prezent şi viitor, toate emoţiile pe care le aveam atunci... S-a întors spre mine şi a început să mă mângâie şi pe piept, abdomen...faţă.
Am început şi eu, timid, să îi ating trupul...
Cred că până la dezlănţuirea în sărut au trecut vreo 3 ore...timp în care ne-am cunoscut, atingându-ne fiecare milimetru... A fost foarte intens acel moment în care buzele noastre s-au lasat pradă unele altora, iar noi, încrezători, le-am urmat...
A fost o experienţă pe care nu am să o uit. A fost prima.
În timp ce ne sugeam mă uitam cum răsare soarele... a fost foarte scurtă noaptea aia.
"În sfârşit, am făcut-o şi p'asta! Ştii de când îmi doresc să găsesc un nebun ca mine să fac asta?!
Ce am făcut noi aici, aici rămâne!"
Astea au fost cuvintele lui după aceea experienţă.
După, ne-am îmbrăcat şi am plecat la plajă.

Vreo săptămână nu a vorbit deloc cu mine, cu toate că locuiam în aceeaşi cameră. Acest fapt m-a revoltat şi am încercat să obţin o explicaţie.
"Frate, nu vezi ce ai făcut din mine, eu nu eram aşa, mi-ai distrus viaţa!
Ce vrei, doar nu te-oi aştepta la vreo relaţie?!"
Naiv cum am fost, am încercat să mă gândesc ce i-am făcut de am reuşit să îi distrug viaţa... m-am frământat, am suferit, ba chiar am plâns... Nu am reuşit să îi înţeleg atitudinea.
S-a mai întâmplat să facem dragoste încă de vreo câteva ori... După care a urmat o perioadă de răceală. S-a depărtat foarte mult de mine, ba mai mult a început să iasă cu diverse fete, încercând să demonstreze ceva, cuiva...
Nu mai ştiu de ce a trebuit să plece mai devreme...ne-am luat la revedere, l-am îmbrăţişat şi l-am rugat să dea un semn când ajunge acasă şi poate să o facă.
Nu l-a dat niciodată.
După vara aia am mai vorbit o singură dată, de ziua mea.
A rupt orice legătură cu mine, nu mi-a mai răspuns la telefoane, ba chiar m-a pus în ignore list.
În aceeaşi naivitate ce mă caracterizează, i-am dat un ultim semn, un email în care am vrut să îi explic ceea ce ar fi trebuit să ştie...că nu l-aş fi făcut să sufere niciodată. Nu mi-a răspuns.
Am mai vorbit după un an, când eram cu prietenul meu de la aceea vreme la o terasă...Şi când, din senin, total schimbat, a apărut şi el...
L-am rugat să rămână cu noi, să bea ceva. În seara aia m-a abordat pe messenger şi de atunci vorbim cam odată pe lună, lucruri vagi, lipsite de o importanţă relevantă.